MOTTO :
„Învăţătorul este cel care dăruieşte
fiecărui om, la pornirea lui pe drumul spre lumină, primele elemente,
călăuzindu-i paşii spre marele titlu de om. El este acela care modelează materialul cel mai de preţ – copilul –
tinzând ca din fiecare bloc de marmură brută să realizeze o fiinţă înzestrată
cu cele mai frumoase
trăsături, un om care să înmănuncheze trăsăturile morale
cele mai înalte. El este acela care îi ajută fiecărui copil să descopere
tainele naturii. Toate acestea au făcut ca activitatea sa să fie socotită profesiune de aur” Dumitru Salade
Școala Gimnazială nr. 8 Reșița a
fost gazda Cercului Pedagogic al învățătorilor în data de 03.04.2014,
având ca invitați dascăli de la Colegiul Național
„Mircea Eliade Reșița”, Școala
Gimnazială „Aurel Peia” Ezeriș, Școala
Gimnazială „Sf. Iacob” Brebu, Școala primară Țerova.
Primirea
invitaților s-a realizat într-un cadru
festiv cu pâine ,sare și în port popular de către cei mai
mici elevi ai școlii, elevii clasei Pregătitoare A,
care au prezentat și un frumos program artistic,
coordonați de prof înv primar Terciu Manuela,
aducând zâmbete pe chipurile acestora.
S-au prezentat materiale informative despre „Strategiile
activităților de învățare
pentru elevii de vârstă școlară mică-diversitatea metodelor” și a fost susținută
și
dezbătută o lecție la clasa a-IV-a D, la
disciplina geografie, cu tema –Marea
Neagră- de către d-na învățătoare Nemeșagu
Silvia, în care s-au regăsit mai multe metode interactive de învățare.
Schimbul de experiență, atmosfera și discuțiile
purtate demonstrează ca,,
,,Școala cea mai bună e aceea în care înveṭi înainte de toate a
învăţa.”(Nicolae Iorga)
Responsabil cerc pedagogic,
Prof. Terciu Manuela
Bună ziua! Vă rog, din ce lucrare a lui D. Salade e luat motto?
RăspundețiȘtergereBună ziua! Vă rog, din ce lucrare a lui D. Salade e luat motto?
RăspundețiȘtergere