scoalagimnaziala8resita@gmail.com

scoalagimnaziala8resita@gmail.com

marți, 15 decembrie 2015

Veste buna pentru profesori! Guvernul a alocat banii pentru plata salariilor câştigate în instanţă

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri alocarea sumei de 254,7 milioane lei pentru finanțarea unor cheltuieli ale unităților de învățâmânt preuniversitar de stat finanțate de la bugetele locale, precum și ale unităţilor de învăţământ special finanțate din bugetele proprii ale județelor.
Astfel, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, se repartizează pe județe suma totală de 248,135 milioane lei. Banii vor fi utilizați astfel:
- 197,613 milioane lei pentru pentru plata salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale în bani stabilite prin lege şi pentru plata contribuţiilor aferente acestora,
- 50,522 milioane lei pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

De asemenea, pentru unităţile de învăţământ special și din centrele județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională, se repartizează județelor suma totală de 6,577 milioane lei din care:
- 5,083 milioane lei pentru plata salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale în bani stabilite prin lege şi pentru plata contribuţiilor aferente acestora
- 1,494 milioane lei pentru plata plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ special și din centrele județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională.
Banii se alocă din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, respectiv a comunelor, orașelor și municipiilor, sectoarelor și Municipiului București.
Totodată, Guvernul a mai aprobat miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, alocarea sumei de 1,15 milioane lei pentru finanțarea unor lucrări de refacere a două școli din județele Sălaj și Mureș.
Fondurile sunt alocate comunei Plopiș, din județul Sălaj, și municipiului Târnăveni, județul Mureș, și provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
Astfel, suma de 650.000 lei este destinată pentru reconstrucția Școlii Gimnaziale din Iaz, comuna Plopiș, județul Sălaj, afectată de un incendiu produs în luna noiembrie 2015. Pentru a fi din nou adusă în stare de funcționare, clădirea are nevoie de o serie de lucrări pentru refacerea elementelor de construcție deteriorate, precum și de dotări. În prezent, doar o parte din clădirea școlii este funcțională, astfel încât, din cei 80 de elevi înscriși în această unitate de învățământ, 52 de elevi (clasele III-VIII) fac naveta pentru a urma cursurile la o altă școală.
Suma de 500.000 de lei a fost alocată pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale Avram Iancu, municipiul Târnăveni, unitate de învățământ degradată din cauza vechimii clădirii, construită în urmă cu 90 ani. În această școală își desfășoară activitatea 600 elevi.

sursa : romaniatv.net
CLICK AICI :
http://www.romaniatv.net/veste-buna-pentru-profesori-guvernul-a-alocat-banii-pentru-plata-salariilor-castigate-in-instanta_261868.html
autor : iuliantudor
sursa : infoziare
http://www.infoziare.ro/stire.read.php?newz_id=5878241

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu