scoalagimnaziala8resita@gmail.com

scoalagimnaziala8resita@gmail.com

marți, 15 decembrie 2015

Guvernul plăteşte restanţele câştigate în instanţă până la sfârşitul anului

Profesorii îşi vor primi în scurt timp de la Guvern toate restanţele pe care le-au câștigat în instanță. Este decizia coaliției de guvernare, care a dat undă verde şi majorării salariilor din educaţie cu 15%.

Guvernul a decis să plătească până la sfârşitul anului toate datoriile către românii care şi-au câştigat în instanţă drepturi salariale. Cei mai mulţi dintre ei sunt profesori.
Liderii coaliţiei şi-au dat acordul şi pentru majorarea salariilor profesorilor.
Tot personalul din învățământ va beneficia de o creștere salarială de 15% de la 1 decembrie, pe lângă cele primite în acest an, astfel că pe 2015 majorările din acest sector ajung în medie la 26,7%.
"Într-un final, am aprobat creșterea de 15%. Inițial am dorit o creștere de 15% din noiembrie. Așa este, negocierea înseamnă să mai și cedezi. Am revenit și am cerut apoi 20% din decembrie. Până la urmă, am acceptat cele 15 procente, care reprezintă, practic, o sumă importantă din acordul pe care l-am semnat cu Guvernul României. Adică, 10 procente care vin din anul următor și încă 5 procente din celălalt an. De creșterea aceasta de 15% vor beneficia toți salariații din sistem. Adică personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic. Aceasta cred că este o treabă bună, pentru că, în general, se obțineau creșterile doar pentru personalul didactic", a afirmat președintele FNS Alma Mater.
Există însă parlamentari care cer o majorare mai mare de 15%. "Cadrele didactice n-au pierdut doar 25%. Au pierdut si alte drepturi, adica aproape 50%. La un salariu de 10 milioane, 11 milioane, o marire de 15% insemna 100 de lei pe luna. Ceea ce este nimic. La viata care este in Romania", a declarat Cristiana Anghel, senator ALDE.

sursa : http://www.romaniatv.net/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu